Orașul Cahul a găzduit cea de-a III-a ediție a Forumului Regional al Democrației Participative, cu sprijinul Uniunii Europene

Publicat: 3 iun. 2026 Timp de citit: 4 minute

Joi, 28 mai 2026, în municipiul Cahul s-a desfășurat cea de-a III-a ediție a Forumului Regional al Democrației Participative

Orașul Cahul a găzduit cea de-a III-a ediție a Forumului Regional al Democrației Participative, cu sprijinul Uniunii Europene
© Foto: AO ECOU

La Forum au participat reprezentanți ai Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, People in Need Moldova, Agenției Relații Interetnice, autorităților publice locale de nivelul I și II, instituțiilor educaționale, organizațiilor societății civile.

Totodată, au dat curs invitației reprezentanții platformelor civice de participare din sudul Republicii Moldova: Consiliul Local de Transparență Cahul, Consiliul Raional de Participare Cahul, Comitetul Cetățenesc de Participare Cantemir, Consiliul Civic de Participare Cimișlia, Comitetul Cetățenesc de Participare Gotești, Comitetul Cetățenesc de Monitorizare Slobozia Mare, Comitetul Cetățenesc de Participare Vadul lui Isac și Comitetul Cetățenesc de Participare Zîrnești.

La deschiderea forumului, Vitalie Ponomariov, director executiv al Asociației ECOU, a evidențiat rolul platformelor participative locale în consolidarea dialogului dintre cetățeni și autorități, subliniind că dezvoltarea unei democrații participative funcționale necesită colaborare constantă între instituțiile publice și societatea civilă.

Irina Beșliu, ofițer programe pentru societatea civilă în cadrul Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova, a reiterat sprijinul Uniunii Europene pentru consolidarea participării publice și a subliniat că valorile europene precum transparența, responsabilitatea publică, incluziunea și dialogul permanent cu cetățenii reprezintă elemente esențiale ale procesului de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

La rândul său, Nadejda Pascaru-Botnaru, manager de programe – Societatea civilă și buna guvernare, People in Need Moldova, a accentuat importanța implicării active a societății civile în procesele de reformă și a evidențiat contribuția inițiativei INSPIRĂ Moldova la dezvoltarea mecanismelor participative și la consolidarea bunei guvernări la nivel local.

Primul panel al forumului i-a avut ca vorbitori pe Iulian Groza, director executiv al Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE), Pavel Groza, președintele raionului Cahul, Nicolae Dandiș, primarul municipiului Cahul, Veaceslav Reabcinschii, director general al Agenției Relații Interetnice, Victor Koroli, director executiv al Alianței INFONET, Sergiu Gurău, reprezentant al Platformei Naționale a Forumului Societății Civile din Parteneriatul Estic, și Vitalie Ponomariov, director executiv al Asociației ECOU.

Discuțiile s-au axat pe impactul procesului de integrare europeană asupra dezvoltării democrației participative la nivel local, consolidarea dialogului dintre cetățeni și autorități, rolul platformelor civice locale și necesitatea asigurării participării incluzive a tuturor grupurilor sociale în procesele decizionale. Participanții au evidențiat că transparența, participarea cetățenească și colaborarea dintre autorități și societatea civilă reprezintă elemente-cheie pentru apropierea Republicii Moldova de standardele europene.

Cel de-al doilea panel i-a reunit pe Andrei Strah, reprezentant al proiectului PADEM – Consolidarea democrației parlamentare în Republica Moldova, Veronica Coroi, ofițeră de program în cadrul Centrului de Politici și Reforme Moldova, Vladimir Lîsenco, președintele Consiliului Local de Transparență Cahul, Valentina Carastan, primarul satului Slobozia Mare, Andrei Bargan, președintele Consiliului Civic de Participare Cimișlia, și Oleg Ivancioglo, director executiv al AO „Pune Umărul”.

În cadrul dezbaterilor au fost analizate principalele prevederi ale proiectului Legii privind participarea publică în procesul decizional, oportunitățile pe care acesta le oferă pentru consolidarea participării cetățenești și necesitatea aplicării unor mecanisme eficiente de transparență și consultare publică. Participanții au subliniat că succesul noului cadru legal va depinde de implicarea activă a cetățenilor, de deschiderea autorităților și de transformarea consultărilor publice într-un proces real de influențare a deciziilor publice.

Forumul Regional al Democrației Participative, ediția a III-a, a demonstrat faptul că viitorul democratic și european al Republicii Moldova depinde nu doar de calitatea reformelor promovate la nivel național, ci și de capacitatea autorităților, societății civile și cetățenilor de a construi împreună mecanisme funcționale de participare și dialog la nivel local.

La finalul evenimentului, Asociația ECOU a acordat șase distincții pentru aportul la promovarea democrației participative și a implicării civice în regiunea de sud a Republicii Moldova:

- doamnei Jorovlea Zinaida, pentru contribuția la dezvoltarea Comitetului Cetățenesc de Participare din comuna Gotești, raionul Cantemir;

- domnului Ion Nistor, pentru contribuția la dezvoltarea Comitetului Cetățenesc de Participare din satul Vadul lui Isac, raionul Cahul;

- domnului Dumitru Panait, pentru aportul la dezvoltarea Consiliului Local de Transparență Cahul;

- domnului Victor Koroli, pentru promovarea incluziunii persoanelor cu dizabilități în procesele decizionale la nivel local;

- Teatrului „B.P. Hasdeu” din Cahul, pentru promovarea spiritului civic prin spectacolului documentar "UN LOC SUB SOARE" în regia Luminiței Țâcu;

- redacției TUK.MD, pentru promovarea democrației participative la nivel local.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Asociației ECOU „CLT Cahul – Vocea Cetățenilor în Guvernarea Locală”, parte a inițiativei INSPIRă Moldova, finanțată de Uniunea Europeană și implementată de People in Need Moldova.

Inițiativa INSPIRĂ Moldova își propune să susțină societatea civilă din Republica Moldova pentru a influența în mod activ politicile naționale și să contribuie la integrarea țării în Uniunea Europeană, prin implicarea organizațiilor societății civile în procesele politice la nivel național și local, inclusiv cu o puternică componentă digitală. De asemenea, aceasta încurajează dialogul și colaborarea cu autoritățile publice, asigurându-se că societatea civilă devine un actor-cheie în promovarea democrației în Moldova.

Acest material este produs cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului INSPIRĂ Moldova. Conținutul acestuia reprezintă responsabilitatea exclusivă a proiectului „CLT Cahul – Vocea Cetățenilor în Guvernarea Locală”. Conținutul materialului aparține Asociației pentru Combaterea Izolării Informaționale „ECOU” și nu reflectă în mod neapărat viziunea Uniunii Europene.

Author: AO ECOU

Articole similare