Rezultate RESTART: investiții în extinderea echipelor mobile din nordul Republicii Moldova, cu suportul financiar al Uniunii Europene
Publicat: 12 aug. 2024 Timp de citit: 3 minuteLuni, 12 august, a avut loc evenimentul oficial de donare a mașinilor pentru Ministerul Muncii și Protecției Sociale, care vor fi distribuite către Agenția Teritorială de Asistență Socială (ATAS) Nord. Autovehiculele au fost procurate cu suportul financiar al Uniunii Europene în cadrul proiectului „Moldova Assist: îmbunătățirea accesului la servicii publice de calitate și a coeziunii sociale”, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de People in Need Moldova.
Cele 3 mașini donate, în valoare de 1,15 milioane lei, vor fi utilizate pentru extinderea echipelor mobile din cadrul Structurilor Teritoriale de Asistență Socială subordonate ATAS Nord. Cu ajutorul vehiculelor, lucrătorii din domeniul asistenței sociale vor putea oferi serviciile sale mai multor cetățeni din teritoriu, în speciale în localitățile și comunitățile mai îndepărtate și greu accesibile.
„La începutul anului 2024 serviciul Echipa Mobilă exista în doar 15 raioane din 33, noi ne dorim să aducem acest serviciu în fiecare raion și să putem oferi asistența necesară tuturor cetățenilor din orice localitate din țară. Această donație generoasă va contribui la realizarea acestui obiectiv, pentru a oferi mai multă protecție socială oamenilor din Briceni, Ocnița și Rîșcani”a menționat Alexei Buzu, Ministrul Muncii și Protecției Sociale.
Echipa Mobilă este un serviciu social specializat, destinat persoanelor cu dizabilităţi, care oferă asistenţă socială şi suport la domiciliul beneficiarilor, în baza nevoilor identificate ale acestora, precum şi consiliere şi suport persoanelor implicate în procesul de incluziune a acestora. Echipele mobile, de regulă, acordă, la domiciliul beneficiarilor, asistență socială, psihologică și de reabilitare medicală, pentru a facilita, astfel, independența și integrarea socială. Echipele includ după necesitate psihologi, asistenți sociali, kinetoterapeuți și logopezi.
Prin extinderea Serviciului social „Echipa Mobilă” se urmărește îmbunătățirea calității vieții cetățenilor cu dizabilități severe prin servicii de recuperare, reabilitare psihosocială, implicarea familiei în îngrijire, precum și prevenirea instituționalizării beneficiarilor.
"Evenimentul de astăzi arată angajamentul nostru comun de a îmbunătăți viețile prin intermediul serviciilor sociale, care sunt fundamentul pe care construim o societate mai puternică și mai rezistentă. Sprijinul nostru pentru aceste unități mobile și pentru această donație este determinat de convingerea că fiecare persoană, indiferent de locul în care locuiește, ar trebui să aibă acces la servicii care îi îmbunătățesc calitatea vieții. Aceste unități mobile vor oferi servicii specializate pentru a reduce provocările cu care se pot confrunta oamenii. Scopul este ca aceste unități mobile să reducă decalajele, să depășească barierele și să facă o diferență tangibilă în viața persoanelor și a familiilor acestora din regiunile în care acest lucru nu a fost posibil anterior", a declarat Marcia Kammitsi, manager de programe, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova.
Reforma „Restart” și-a propus să îmbunătățească guvernanța și transparența în sistemul de asistență socială și să asigure accesul uniform și echitabil al populației vulnerabile la servicii sociale de calitate. Asistența socială trebuie uniformizată pe tot teritoriul Republici Moldova, astfel încât să existe servicii calitative și suficiente în toate raioanele și pentru toate categoriile de beneficiari din rândul populației vulnerabile, în special pentru copii, vârstnici şi persoane cu dizabilităţi.
„Noile unități mobile vor oferi sprijinul rapid și flexibil, iar astfel ne asigurăm că serviciile și programele esențiale pot continua să funcționeze fără întreruperi. Acest lucru va contribui, de asemenea, la consolidarea organizațiilor locale implicate care fac deja o treabă excelentă și le va da un impuls celor care abia încep. Unitatea mobilă va fi un plus extraordinar și suntem încântați să vedem că vor beneficia în cele din urmă, prin intermediul STAS, locuitorii din Rîșcani, Briceni și Ocnița”, a declarat Guillermo Llinas, Director de țară, People in Need Moldova.
La finalul evenimentului, Ministrul Muncii și Protecției sociale a ținut să le mulțumească partenerilor pentru susținerea fortificării și dezvoltării sistemului de asistență socială.