People in Need Moldova a susținut editarea și tipărirea noilor materiale didactice pentru predarea limbii române
Publicat: 25 mai 2026 Timp de citit: 2 minute Sdílet: Sdílet článek
People in Need a susținut financiar editarea și tipărirea noului manual și a caietului de sarcini pentru disciplina limba română, materiale educaționale lansate oficial în data de 23 mai 2026, în cadrul unui eveniment organizat la Universitatea Pedagogică de Stat „Ion Creangă”, în contextul Săptămânii Educației 2026.
Contribuția organizației pentru elaborarea editorială și tipărirea materialelor a constituit aproximativ 184 de mii de lei, investiție menită să sprijine accesul elevilor și cadrelor didactice la resurse moderne și relevante pentru dezvoltarea competențelor de comunicare în limba română.
Evenimentul de lansare a reunit reprezentanți ai autorităților publice, instituțiilor de învățământ, cadre didactice și parteneri internaționali, care au discutat despre rolul educației multilingve și al limbii române în consolidarea coeziunii sociale și a participării civice în Republica Moldova.
„În numele organizației mele, People in Need din Republica Cehă, sunt mândru că am putut contribui la această inițiativă de construire a unor punți între comunități și aș dori să mulțumesc Ministerului Educației și Cercetării, partenerilor și cadrelor didactice – tuturor celor prezenți astăzi aici – care au contribuit la crearea unor oportunități mai incluzive, la multiple niveluri, pentru toți oamenii din Republica Moldova”, a menționat Rafal Chibowski, director de țară al People in Need Moldova.
Noile materiale didactice vin în sprijinul profesorilor și elevilor din instituțiile de învățământ și completează eforturile naționale de dezvoltare a programelor de studiere a limbii române pentru diferite categorii de beneficiari.
Potrivit reprezentanților sistemului educațional, interesul pentru studierea limbii române este în continuă creștere, inclusiv în rândul comunităților alolingve și al locuitorilor din regiunea transnistreană. În același timp, autoritățile și partenerii internaționali investesc în instruirea cadrelor didactice, dezvoltarea curriculumului și extinderea educației multilingve în școli.
Prin această contribuție, People in Need își reafirmă angajamentul de a susține inițiativele educaționale care promovează incluziunea, accesul echitabil la educație și consolidarea coeziunii sociale în Republica Moldova.