People in Need Moldova și Ambasada Sloveniei lansează metodologia „Drepturile Noastre” în școlile și EduTech Labs din Republica Moldova

Publicat: 9 dec. 2025 Timp de citit: 3 minute
People in Need Moldova și Ambasada Sloveniei lansează metodologia „Drepturile Noastre”  în școlile și EduTech Labs din Republica Moldova
© Foto: People in Need Moldova

Pe 4 decembrie 2025, People in Need Moldova, în parteneriat cu Ambasada Sloveniei, a organizat primul atelier de instruire destinat profesorilor și facilitatorilor care vor implementa metodologia internațională „Drepturile Noastre / Our Rights” în școlile-model și EduTech Labs din Republica Moldova. Evenimentul a avut loc în Google Room – Clasa Viitorului din cadrul Universității Pedagogice de Stat „Ion Creangă”.

În Republica Moldova, integrarea acestei metodologii va completa inițiativele educaționale existente ale People in Need, în special programul One World in Schools (OWIS) din cadrul proiectului WIN-EDU, care își propune să dezvolte gândirea critică, media literacy și incluziunea copiilor refugiați prin utilizarea filmului documentar și a discuțiilor moderate.

Prin introducerea „Drepturile Noastre”, PIN își propune să consolideze în rândul copiilor înțelegerea drepturilor și responsabilităților lor, contribuind la crearea unui mediu educațional incluziv, sigur și bazat pe respect reciproc.

Sesiunea de deschidere a evenimentului a inclus mesaje de salut din partea reprezentanților instituțiilor-cheie din domeniul educației și protecției copilului, printre care Corina Lungu (Ministerul Educației și Cercetării), Diana Miron (UNICEF), Tamara Tentiuc (Oficiul Avocatului Poporului) și Nino Karanadze (People in Need Moldova).

Participanții au asistat online la intervenția Ambasadoarei Sloveniei, Blanka Jamniček, care a subliniat importanța programului la nivel internațional, și la prezentarea de context realizată de Dr. Anica Mikuš Kos, autoarea metodologiei.

Instruirea a cuprins o introducere în Convenția ONU cu privire la Drepturile Copilului, prezentarea metodologiei „Our Rights”, o lecție-model facilitată de trainerii People in Need Moldova, sesiuni de lucru pentru planificarea lecțiilor și discuții privind pașii concreți de implementare în clase și EduTech Labs.

În total, 40 de cadre didactice și facilitatori au participat la instruire, urmând ca aceștia să livreze activități educaționale structurate în școlile lor. Se estimează că peste 1.000 de elevi — atât copii moldoveni, cât și copii refugiați ucraineni — vor participa la cel puțin 40 de activități dedicate promovării drepturilor copilului, empatiei și coexistenței pașnice.

People in Need va monitoriza procesul pentru a asigura calitatea implementării și alinirea acestuia la eforturile naționale de consolidare a educației în domeniul drepturilor omului.

Prin integrarea unei metodologii validate internațional în spațiile de învățare formale și non-formale, proiectul contribue la o societate mai incluzivă, cu competențe civice dezvoltate, în comunități școlare mai coezive, unde se promovează respectulși empatia între copii.

Metodologia „Drepturile Noastre” este un program educațional dezvoltat în Slovenia, care din 2005 a ajuns la peste 500.000 de copii din 27 de țări, fiind tradusă în 23 de limbi și recunoscută internațional pentru contribuția sa la promovarea toleranței, respectului, nediscriminării și înțelegerii interculturale.

Prin integrarea unei metodologii validate internațional în spațiile de învățare formale și non-formale, proiectul sprijină dezvoltarea competențelor civice, consolidarea comunităților școlare, cultivarea respectului și empatiei între copii și formarea unor generații de tineri informați și implicați în Republica Moldova.

Author: People in Need Moldova

Articole similare