Suport pentru refugiați: mai multe familii din Căușeni au primit ajutor, în cadrul proiectului finanțat de UE
Publicat: 23 nov. 2023 Timp de citit: 4 minuteDupă un an și nouă luni de război din țara vecină, problema refugiaților ucraineni rămâne foarte acută. Începând cu 24 februarie 2022, pe teritoriul țării noastre au intrat circa un milion de persoane, care au fost nevoite să fugă din calea războiului, iar conform ultimilor date statistice, prezentate de Înaltul Comisariat pentru Refugiați al Națiunilor Unite (UNHCR), la moment, în Republica Moldova se află peste 113.000 de refugiați din Ucraina.
O parte dintre aceste persoane au ales Căușeniul drept un loc de refugiu. Acolo, într-un orășel mic și liniștit, aflat în apropiere de graniță cu patria lor, mai multe familii de ucraineni încearcă să-și construiască viața într-o nouă realitate. Dar, odată ajunși pe teritoriul unei țări străine, aceștia s-au confruntat cu un șir de provocări și probleme, pe care nu erau în stare să le soluționeze de unii singuri. Însă după cum recunosc mulți dintre ei, datorită suportului oamenilor buni, viața lor de refugiat a devenit mai puțin amară.
Printre acești ”oameni buni” îi menționează îndeosebi pe membrii Asociației Psihologilor Tighina (APT), care le-au devenit adevărați prieteni într-o perioadă foarte scurtă de timp. Această organizație a început să acorde ajutor refugiaților chiar de la începutul războiului și este parte a proiectului regional ”Reziliența societății civile și răspunsul mass-media la războiul din Ucraina”, finanțat de Uniunea Europeană/ European Union in the Republic of Moldova și implementat de consorțiul condus de People in Need Moldova în parteneriat cu Centrul societății civile din Praga și Comitetul Helsinki din Olanda. Devotat cauzei, personalul asociației acordă o gamă largă de servicii refugiaților care apelează după ajutor.
”Pentru a-i ajuta să depășească anumite probleme, asociația noastră le acordă persoanelor refugiate asistență psihologică, socială și parajuridică. Totodată, le acordăm și sprijin informațional, la necesitate. Toate aceste tipuri de suport le punem la dispoziție în funcție de necesitățile, pe care ei le au cum ar fi: necesitățile educaționale pentru copii, necesități mai speciale pentru persoanele de vârsta a treia sau mame cu copii etc.”, menționează Ludmila Afteni, președinta APT.
În cadrul acestui proiect, pe lângă asistență socială, APT acordă ajutor material familiilor care și-au găsit refugiu în localitatea lor, distribuind certificate valorice pentru acoperirea necesităților stringente. Cea mai recentă inițiativă a organizației a constat în identificarea familiilor în care sunt persoane cu necesități speciale sau grav bolnave, și oferirea unui suport material suplimentar acestora. În acest context, șapte familii de refugiați au beneficiat de produse atât de necesare pentru ei. Aceștia au putut singuri să-și aleagă lucrurile de care au nevoie cel mai mult la moment, majoritatea dintre ei optând pentru electrocasnice mici de bucătărie.
Anna este una dintre refugiații care au beneficiat de acest ajutor. Și-a ales un cuptor electric și un blender ca să-i fie mai ușor să gătească pentru cei doi copii ai săi, mama bolnavă și pentru tatăl care este țintuit la pat. Anna s-a refugiat împreună cu familia sa din regiunea Odesa. După ce a început războiul, ei rămăseseră încă mult timp acasă. Trăiau cu frică, răbdau ororile războiului și sperau mult că ostilitățile se vor încheia rapid. Însă, când nu au mai putut face față presiunii psihologice, și-au luat inima în dinți și au plecat în necunoscut. Soarta i-a adus la Căușeni, unde au fost primiți cu căldură și adăpostiți de către oameni care nu au fost indiferenți la durerea lor. Anna spune că este foarte recunoscătoare pentru ajutorul pe care l-a primit familia ei din partea People in Need. Acest suport multilateral i-a ajutat să se adapteze mai ușor la noul loc de trai și să înfrunte diverse provocări.
”Vreau să mulțumesc pentru tot ajutorul de care am beneficiat din partea People in Need. Este foarte important pentru noi. Cu ajutorul acestor electrocasnice voi putea găti pentru familia mea, pentru tatăl meu care are un regim alimentar special. Pe lângă ajutorul material, de care am beneficiat, suntem foarte recunoscători și pentru toate facilitățile oferite copiilor noștri, care au putut frecventa Centrul Educațional Recreativ. Asta i-a ajutat să facă noi prieteni, să se integreze în comunitate și să uite puțin de război”, a declarat Anna.
Fiind anterior profesoară de educație fizică și antrenoare de volei în localitatea sa de baștină, Anna și-a găsit un job pe specialitate și la Căușeni. Ca să-i fie mai ușor să se adapteze la noul loc de trai și să se simtă parte a comunității, care a găzduit-o, de ceva timp ea organizează antrenamente de volei pentru tinerii din localitate în cadrul Centrului Raional de Creație a Copiilor și Adolescenților. Deși îi reușește să se integreze în țara noastră, Anna, la fel ca și milioanele de ucraineni, care au fost nevoiți să fugă din calea războiului, așteaptă cu nerăbdare ziua când pacea va reveni în Ucraina și ea va putea să se întoarcă acasă.