People in Need reabilitează pășunile și contribuie la dezvoltarea sectorului de lapte din Moldova

Publicat: 23 oct. 2024 Timp de citit: 2 minute
People in Need reabilitează pășunile și contribuie la dezvoltarea sectorului de lapte din Moldova
© Foto: Dmitrii Vosimeric

People in Need contribuie la dezvoltarea sectorului de lapte din Republica Moldova, prin intermediul proiectului MILK. Scopul proiectului este de a ajuta micii fermieri, care sunt piatra de temelie a acestui sector în țara noastră.

În cadrul proiectului, sprijinim, de asemenea, reabilitarea pășunilor în 7 localități, inclusiv, prin oferirea semințelor de iarbă de calitate înaltă, destinate pentru hrana animalelor și creșterea productivității laptelui. Practicile implementate în dezvoltarea sectorului de lapte fiind preluate din experiența europeană.

Pășunile în Republica Moldova sunt într-o stare precară, însă ele reprezintă cea mai bună sursă de hrană pentru deținătorii de animale, din zona rurală. Astfel, reabilitând aceste pășuni, în primul rând asigurăm animalele cu hrană de calitate, în al doilea rând creștem productivitatea laptelui la bovine, și în al treilea rând, îmbunătățim calitatea laptelui.
a explicat Octavian Olaru, manager proiect, People in Need Moldova

Până în prezent au fost reabilitate peste 100 de hectare de pășuni din 7 sate. Satul Petreni, din raionul Drochia, fiind unul dintre exemple. În 2023 în satul Petreni au fost reabilitate 8 hectare de pășuni, iar localnicii și membrii administrației sunt satisfăcuți de productivitatea laptelui provenit de la bovinele lor, în urma acestor schimbări.

Cu People in Need lucrăm al doilea an. Acele 8 hectare care au fost însămânțate anul trecut s-au înfrățit și în primăvară au ieșit deja. Iar anul acesta, noi preconizăm să semănăm partea din deal, de 12 hectare, pentru că anume acolo iarba este mai slabă. Datorită suportului Poeple in Need îmbunătățim calitatea imașelor, pentru animalele sătenilor. 

a precizat Valeriu Tizu, primarul s. Petreni

Proiectul face parte din portofoliul Agenției Cehe pentru Dezvoltare (CzechAid) pentru agricultură, în scopul oferirii micilor fermierilor din Republica Moldova ajutorul necesar pentru sporirea productivității laptelui și posibilitatea creșterii veniturilor.

Acest proiect face parte din portofoliul nostru pentru agricultură, unul dintre sectoarele prioritare ale cooperării bilaterale dintre Cehia și Moldova. Este important, având în vedere că în Moldova există mulți fermieri mici, însă producția lor de lapte este considerabil mai mică decât potențialul lor real. Prin urmare, sprijinim fermierii să își atingă acest potențial, să îmbunătățească productivitatea laptelui obținut de la bovinele lor, astfel încât să poată vinde mai mult și să își crească veniturile.
a menționat Barbora Žáčková, Consilier pentru Cooperare Economică și Dezvoltare, Ambasada Republicii Cehe la Chișinău

Proiectul MILK: „Modernizarea, inovarea și utilizarea cunoștințelor pentru sectorul laptelui din Republica Moldova” este finanțat de Agenția Cehă pentru Dezvoltare și implementat de People in Need Moldova.

Autor: Nadejda Cernomaz, News and Social Media Assistant

Articole similare