People in Need susține tranziția către un mediu ecologic și sustenabil
Publicat: 31 ian. 2025 Timp de citit: 3 minuteDe peste 20 de ani People in Need activează în domenii precum gestionarea resurselor naturale, restaurarea mediului, managementul apelor și implementarea proiectelor agricole – toate acestea contribuind la combaterea efectelor schimbărilor climaterice.
Pentru a face față crizei climatice, colaborăm activ cu autoritățile publice și comunitățile, în scopul consolidării rezilienței acestora în fața multiplelor provocări. Acest lucru presupune și capacitarea de adaptare și de tranziție către niște societăți mai durabile și mai ecologice.
În Moldova, am lansat inițiativa de promovare a practicilor durabile și ecologice în cadrul organizațiilor noastre partenere, prin intermediul proiectului „Capacități pentru îmbunătățirea sustenabilității ecologice prin ajutor extern”. Inițiativa prevede oferirea micro-granturilor pentru scrierea și implementarea unor proiecte de ecologizare și înverzire a spațiilor lucrative din incinta organizațiilor partenere, apelând la practici și metode sustenabile, cum ar fi:
- Adoptarea unor regulamente interne privind sustenabilitatea mediului de lucru;
- Gestionarea deșeurilor;
- Achiziționarea de bunuri/servicii biodegrabile și eco-friendly;
- Utilizarea transportului eco-friendly;
- Măsuri de eficientizare și economisire a energiei electrice;
- Măsuri de economisire a apei;
- Măsuri de întreținere a echipamentului IT.
“Sustenabilitatea a devenit o preocupare esențială în toate domeniile, iar sectorul ONG nu face excepție. În ultimii ani, PIN a făcut progrese semnificative în adoptarea unor operațiuni mai prietenoase cu mediul și în sprijinirea ONG-urilor locale din Moldova pentru a-și îmbunătăți practicile și a adopta soluții ecologice. Suntem profund dedicați dezvoltării durabile, deoarece viitorul depinde de alegerile pe care le facem în fiecare zi. Suntem mândri de realizările partenerilor noștri, care și-au îmbunătățit operațiunile și au adoptat practici mai sustenabile. Dedicarea lor ne inspiră să continuăm să sprijinim ONG-urile locale pe drumul lor spre un viitor mai verde”- a relatat managerul de proiect, Xenia Martînov.
Totodată, în scopul maximizării eforturilor de dezvoltare a practicilor operaționale sustenabile, am desfășurat un training pe subiectul: “Ecologizarea Operațiunilor Umanitare și de Dezvoltare”, la care ni s-au alăturat mai mulți participanți, printre care partenerii ce au venit deja cu propuneri de proiecte originale, pe care le-au implementat cu succes în organizațiile lor: Institutul pentru Inițiative Rurale, Clinica Juridică și Asociația de Dezvoltare Durabilă – Generația Pro.
Asociației de Dezvoltare Durabilă Generația Pro a beneficiat de un micro-grant în valoare de 32.000 MDL, pentru implementarea acestui proiect în incinta incubatorului de Afaceri promovat de organizație, cu sediul în orașul Ștefan- Vodă. Iar, inițiativa a fost apreciată atât de antrepenori, cât și de copiii din regiune care frecventează în aceeași încăpere secțiile de dans și de taekwondo.
“Am instalat, aeratoare pentru robinete, am achiziționat trei coșuri pentru sortarea deșeurilor: sticlă, plastic și hârtie. Am instalat becuri led și senzori de mișcare, iar rezultatul este unul îmbucurător pentru toți. Holurile au devenit mai luminoase, mai moderne și mai funcționale, iar cheltuielile pentru energia electrică mai mici”– ne-a spus managera de proiect a Asociației de Dezvoltare Durabilă, Adelina Barbăneagră.
Proiectul „Capacități pentru îmbunătățirea sustenabilității ecologice prin ajutor extern” face parte din misiunea noastră de promovare a practicilor operaționale sustenabile și a fost posibil grație fondului intern de mediu People in Need, cu suportul CzechAid.