BĂIATUL CU O ȘTAMPILĂ ÎN PAȘAPORT

Înainte de a trece frontiera, fiecare pasager din autocar a trebuit să treacă prin controlul pașapoartelor, verificările vamale și întrebările polițiștilor de frontieră de pe ambele părți. La final, a primit prima ștampilă în pașaport. Dacă v-aș spune că acea frontieră era între Polonia și Republica Cehă, probabil că mulți dintre voi nu m-ați crede. Dar așa a fost. Iar acel băiețel eram eu.

Ani mai târziu, am absolvit una dintre universitățile de prestigiu din Polonia, cu o diplomă în Jurnalism și Comunicare Socială. Piața muncii era însă dificilă. În ciuda studiilor și a stagiilor de practică, m-am trezit înscriindu-mă la agenția locală pentru ocuparea forței de muncă dintr-un mic oraș din estul Poloniei.

Îmi amintesc și acum acea conversație.

Funcționara s-a uitat peste documentele mele și m-a întrebat:

— Profesia?

— Jurnalist, am răspuns.

A zâmbit și mi-a spus:

— Jurnalist? Noi nu prea avem nevoie aici de astfel de profesii.

Astăzi lucrez pentru organizația cehă People in Need (PIN). Am semnat contractul de muncă fără să cer permisiunea nimănui: nici unui minister, nici unui oficiu de imigrare, nici vreunei alte autorități. A fost pur și simplu decizia mea și a angajatorului meu.

Trăiesc și lucrez în diferite țări europene. Am votat de mai multe ori la alegerile pentru Parlamentul European, contribuind la alegerea unor reprezentanți ale căror decizii influențează viața de zi cu zi a sute de milioane de europeni. Iar astăzi pot călători nu doar între Polonia și Republica Cehă, ci prin 27 de state europene, fără să observ măcar că am trecut o frontieră internațională.

În orașul Cieszyn, în Polonia, și Těšín, în Republica Cehă — două comunități despărțite de un râu mic — oamenii traversează granița în fiecare zi: pe jos, cu bicicleta, cu mașina sau pur și simplu în timp ce își plimbă câinele după-amiaza.

Pe țărmurile Mării Baltice, frontiera dintre Polonia și Germania, în pofida unei istorii lungi și adesea dureroase, poate fi trecută astăzi desculț sau într-o simplă pereche de șlapi.

Granițele există în continuare. Toată lumea știe unde se termină Germania și unde încep Polonia sau Republica Cehă. Însă barierele care îi despărțeau odinioară pe oameni au dispărut, în mare măsură. Și, de fapt, despre asta este această poveste. Nu despre eliminarea granițelor. Ci despre eliminarea barierelor.

Barierele care îngreunează accesul la studii, la muncă, la călătorii, la afaceri, la schimbul de idei și la construirea de relații între oameni și comunități.

De aceea, această poveste are o rezonanță aparte pentru Republica Moldova.

Mulți moldoveni știu ce înseamnă să-ți construiești viața dincolo de frontiere. Puține țări din Europa sunt atât de strâns legate de diaspora lor precum Republica Moldova. Pentru nenumărate familii moldovenești, oportunitățile de peste hotare nu sunt o noțiune abstractă, ci fac parte din viața de zi cu zi.

Dar la fel de reale sunt și dificultățile create de barierele care fac mai dificilă păstrarea legăturilor dintre oameni, familii, afaceri și comunități.

Proiectul european a fost construit pe convingerea că oamenii trebuie să fie liberi să circule, să coopereze, să învețe unii de la alții și să își decidă singuri viitorul.

El se întemeiază pe cele patru libertăți fundamentale: libera circulație a bunurilor, a serviciilor, a capitalului și a persoanelor. Însă se bazează și pe ceva și mai important: demnitatea umană, libertatea de exprimare, libertatea de asociere, libertatea de gândire și de credință, precum și dreptul fiecărei persoane de a visa, de a-și împlini aspirațiile și de a-și construi propriul destin.

Într-o lume marcată de războaie, diviziuni și schimbări rapide, această Europă a libertăților reprezintă o șansă unică pentru peste 450 de milioane de cetățeni ai Uniunii Europene.

Venind dintr-o țară care a beneficiat enorm de pe urma integrării europene, am văzut cu ochii mei cum aceste principii pot transforma vieți, comunități și țări întregi. Povestea Poloniei este unul dintre aceste exemple. Și, poate cel mai important, am văzut cum ele pot schimba destinul unui băiețel care, odinioară, stătea emoționat la coadă într-un punct de trecere a frontierei, așteptând prima ștampilă în pașaport.

Sunt convins că generația tânără din Republica Moldova va privi într-o zi barierele cu care se confruntă astăzi la fel cum privesc eu acea trecere de frontieră dintre Polonia și Republica Cehă: ca pe ceva ce a existat cândva, dar care nu le mai definește viitorul.

GAIDAR ÎN UE – PE BUNE!

BĂLȚI ÎN UE – PE BUNE!

MOLDOVA ÎN UE – PE BUNE!